Get new posts by email
octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
  • 781.591

Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier

Adolescentul miop, care şi-a luat cu greu corigenţele, Mircea Eliade a fost unul dintre cei mai mari scriitori, filosofi şi istorici ai religiei.

Mircea Eliade s-a născut în 13 martie 1907, în familia ofiţerului Gheorghe Eliade. Tatăl lui, un om deosebit de religios, l-a înregistrat însă în registrul de naşteri cu 4 zile înainte de data reală, ca să corespundă astfel cu Sărbătoarea celor patru martiri din Sebasta.

Din adolescenţă a fost intersat de ştiinţele naturii, chimie, precum şi de ocultism şi a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda vederii slabe, citea cu pasiune, unul dintre autorii preferaţi fiind Honoré de Balzac.

Complexat de aspectul său fizic şi de faptul că vedea foarte slab, a recurs la experimente bizare din dorinţa de a demonstra că este mai puternic decât colegii săi: mânca insecte şi îşi propunea să doarmă numai 4-5 ore pe noapte.

Primele sale lucrări publicate au fost „Inamicul viermelui de mătase” (1921) şi „Cum am gasit piatra filosofală”. Patru ani mai târziu, şi-a publicat autobiografia, intitulată „Romanul adolescentului miop”.

În tinereţe, Eliade a fost jurnalist şi eseist, discipol al controversatului filosof de extremă dreapta Nae Ionescu şi membru al societăţii literare Criterion. Nae Ionescu i-a fost profesor la Facultatea de Litere şi Filosofie de la Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1928. Eliade a fost fascinat de ideile radicale ale lui Ionescu şi de interesul deosebit al acestuia faţă de religie.

În 1928, Eliade a obţinut o bursă de studiu pentru patru ani la Universitatea din Calcutta, India. Acolo l-a cunoscut pe Mahatma Gandhi, ale cărui idei despre spiritualitate l-au influenţat ulterior. Totodată, a început o poveste de dragoste cu frumoasa Maitreyi, de la al cărui tată, profesorul Dasgupta, a învăţat limbile sanscrita, pali şi bengali. Tot aici a experimentat şi consumul de opium.

La jumătatea anilor 1930 a devenit asistenul lui Nae Ionescu, predând un curs despre metafizică. Pentru susţinerea sa deschisă faţă de Garda de Fier a fost arestat în 14 iulie 1938. În anii următori a fost ataşat cultural în Marea Britanie şi Portugalia, sub regimul legionar şi ulterior sub regimul mareşalului Ion Antonescu.

După moartea soţiei sale Nina Mareş a intrat în depresie şi a încercat să se trateze singur, cu antidepresive, extracte de passiflora şi chiar cu metamfetamine.

În 1945 s-a mutat în Franţa, iar în 1956 în SUA. În ultimii ani ai vieţii sale, trecutul lui de simpatizant fascist a fost scos tot mai mult în atenţia presei, fapt care a dus la deteriorarea sănătăţii sale. Din această cauză a devenit membru al Academiei Române postum.

Cu puţin timp înainte să moară, a primit Premiul Bordin al Academiei Franceze şi titlul de Doctor Honoris Causa din partea

Mircea Eliade a murit în capitala Statelor Unite, în aprilie 1986.

Lucrările literare şi ştiinţifice ale lui Eliade au fost traduse în multe limbi de circulaţie internaţionale. La rândul său, Eliade a fost un adevărat erudit, vorbind fluent 5 limbi străine (româna, franceza, germana, italiana, engleza) şi cunoscând destul de bine alte 3 limbi (ebraica, persana, sanscrita).

Descoperă vă prezintă semnificaţiile istorice ale zilei de 13 martie:

1733 – S-a născut cercetătorul Joseph Priestly, descoperitorul oxigenului (m. 6 feb 1804)

1741 – S-a născut Iosif al II-lea, împărat al Austriei (1764-1790), fiul împărătesei Maria Theresa (m. 1790)

1781 – William Herschell descoperă planeta Uranus

1865 – S-a născut fizicianul Dragomir Hurmuzescu, ctitor al radiofoniei româneşti (d. 31 mai 1954)

1881 – S-a născut Tony Bulandra, actor de teatru şi film, personalitate a scenei româneşti (m. 1943)

1881 – A fost asasinat Ţarul Alexandru al II-lea, împăratul Rusiei între 1855-1881 (n.1818)

1892 – A avut loc Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român, în care s-a definitivat textul Memorandumului redactat de patriotul transilvănean Iuliu Coroianu

1916 – S-a născut actriţa Cella Dima (m. 2000)

1917 – A fost semnat Documentul de la Viena de către cancelarul Bethmann-Hollweg şi de ministrul de Externe austro-ungar Ottokar Czernin, act care prevedea anexarea României de către Austro-Ungaria în caz de victorie a puterilor centrale în Primul Război Mondial

1936 – A avut loc, la “Opera Mare” din Paris, premiera tragediei “Oedip”, de George Enescu

1948 – Au fost inaugurate uzinele Honda

1979 – Intră în vigoare Sistemul Monetar European (SME), instituţie internaţională care are ca obiectiv controlul fluctuaţiile cursurilor de schimb în ţările Comunităţii Europene, cu excepţia Marii Britanii.

1992 – În estul Turciei are loc un cutremur de 6.8 grade pe scara Richter, care face 500 de victime

2002 – Ataşatul militar al României la Chişinău a fost declarat persona non grata

2003 – Statele Unite au început desfăşurarea de bombardiere B-2 în Golf.

2013 – Cardinalul francez Jean-Louis Tauran a strigat „Habemus papam” de la balconul bazilicii Sfântul Petru, anunţând numele celui de-al 266-lea suveran pontif: arhiepiscopul de Buenos Aires, argentinianul Jorge Mario Bergoglio, în vârstă de 76 de ani, care a devenit Papa Francisc. Bergoglio a devenit primul papă originar din America Latină şi primul papă iezuit.

Sursa: descopera.ro

Leave your vote

0 points
Upvote Downvote

Total votes: 0

Upvotes: 0

Upvotes percentage: 0.000000%

Downvotes: 0

Downvotes percentage: 0.000000%

Facebook Comments

  • 781.591

Leave a Comment

Your email address will not be published.

  • 781.591

Hey there!

Sign in

Forgot password?
Close
of

Processing files…