Get new posts by email
octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
  • 781.591

Poruncă “Să fii stăpân!”

   casa.veche.2

      Îmi aduc aminte de ţăranii liberi care mi-au însufleţit copilăria. Am crescut într-un sat necolectivizat din Transilvania, între Mureş şi Munţii Apuseni, unde se mai respectau tradiţiile strămoşeşti. Şi acum îmi trece prin faţă ochilor nunta aceea pe care acum nu o pot data sau încremeni într-un reper spaţio-temporal, dar o văd: erau toţi gătiţi de nuntă, iar în faţă alaiului era un tânăr cu “steagul” împodobit cu flori (“pene” în zisa locului), lăutarii cântau de le sarea cămaşa de pe ei, iar colbul de pe drum mângâia pantofii de duminică. Sătenii erau majoritatea proprietari de pământuri şi animale. Câţiva reuşiseră, în cursul mai multor generaţii, să agonisească un pic de avere. Unii avuseseră părinţi care munciseră în America, alţii au moştenit terenuri şi acareturi. Erau şi întreprinzători locali: cei cu batoză, vreo doi morari şi tot atâţia cu căldări de ţuică. Şcoală, biserica şi căminul cultural din sat erau construite de către ţărani, pe cheltuiala lor. Mai aveau două poduri plutitoare, numite “brudină”, aflate tot în gestiunea satului, cu ele treceau Mureşul pentru a ajunge în lunca, unde aveau proprietăţi. Proprietatea era sfânta, o iubeau şi se căzneau să o folosească cât mai bine. Îmi plăcea să îi văd cum se întrec la muncă, pe câmp, care este mai harnic. Unii cântau la sapă, seceriş ori la cosit. Cântau de bucurie, de iubit, de dor. De multe ori, cu ocazia întemeierii vreunei familii, însurăţeii primeau de la părinţi zestrea, nu mă refer aici la perne şi paturi, ci la pământuri şi animale. Că să poată paşi cu încredere în viaţă cei tineri. Aşa era rostul. Deseori, la construirea casei tinerei familii, participau neamurile şi prietenii la o clacă, aşa arătându-şi comunitatea sprijinul şi acceptarea celor doi.
     Comuniştii au tot dat târcoale să colectivizeze zona, dar nu erau prea decişi, erau multe dealuri şi locuri care nu prea se pretau la agricultură cap-istă. S-au izbit şi de împotrivirea unor ţărani, unii dintre ei fiind chiar membri de partid şi au last-o baltă.
În apropiere, însă, a apărut o fabrică, unde se câştigă foarte bine, iar tinerii şcoliţi la şcoală din sat, mai departe la liceul din oraşul aflat la mică distant, au început să se angajeze şi să nu mai depindă de pământ. Au scăpat de “tină”, de muncă de jos şi au ajuns “domni”. Se gândeau în permanentă la pensia care o vor încasa la bătrâneţe şi îi ajutau şi pe părinţii rămaşi la glie, contra alimente. A apărut un fenomen: furtul de la fabrică. Foarte mulţi furau şuruburi, piese din table, cuţite de strung, freze, sârmă, table de inox, nu conta ce. “Cine ştie când ne traba? Poate ai nevoie de pleiele astea…” Se spune că oricine da atenţie exagerată lumii materiale suplineşte un gol sufletesc. Nu ştiu ce puteau să înlocuiască, poate lipsurile din copilărie? Poate faptul că nu se simţeau “domni” că acei domni din poveştile părinţilor? Simţeau că undeva este o minciună? Nu ştiu. Menţionez salariul era foarte mare raportat la alte categorii sociale, cum se spunea, în acea perioada. Fabrică a fost furată din plin şi a rezistat cu succes până la începutul privatizării iliesciene, preluate de dl. Ciorbea şi finalizată de alţi participanţi la emisiunile Antenei 3.
Foştii ţărani acum făceau naveta sau se mutaseră la aşa-zisul oraş. Ţăranii care se încăpăţânau să păstreze stilul de viaţă al părinţilor au început să folosească şantajul locativ şi de proprietate împotriva membrilor familiei. Terenurile încetaseră să mai fie zester tinerilor căsătoriţi, erau folosite ca agarantie pentru bătrâneţe. Acte nu erau şi nu interesa aproape pe nimeni să întocmească aşa ceva. Partidul nu era interest din acest punct de vedere de pământurile aflate în zona liberă.
A venit şi “schimbarea la faţă” a sistemului, valul doi al PCR, dorind să aibă parte de tot ce I se promisese încă de pe vremea când avea doar cravată de pionier, a măturat conducerea veche şi a preluat frâiele puterii. Neo-comuniştii vroiau capitalism, democraţie, economie de piaţă, dar nu se prea pricepeau la aşa ceva. În schimb unul dintre ei se pricepea la perestroika. Când s-au desfiinţat CAP-urile, SMA-urile, IAS-urile ţăranii colectivişti s-au trezit cu aşa-numitele titluri de proprietate şi au fost investiţi ca proprietari de către partidele noi apărute, în numele statului român. Acum, apare o problema tehnică: de vreme ce statului român i-a lipsit legitimitatea de proprietar al acelor terenuri, cum a reuşit să le dea altora? Mister. Şi uite-aşa ţăranii colectivsti s-au trezit stăpâni, iar celor care au rămas liberi li s-a cerut să îşi facă succesiunile de rigoare, cu mulţi bani şi umblătură. În realitate, nici 1 % nu şi-au clarificat situaţia funciară în ziua de azi. De asemenea, s-a făcut marea pomană – cumpărarea apartamentelor cu bani puţini de către cei aflaţi în chirie la stat. Pentru că Ion Iliescu să îşi consolideze poziţia. Proprietăţi câştigate pe nimic.
Din nou proprietatea românească se câştigă la ruletă, cetăţenilor “li se dădea”. Aşa cum se aşteaptă cu ocazia alegerilor plasuta cu ulei şi zahăr. Romanul s-a învăţat să i se dea ceva, orisicat, să nu fie muncit acel ceva. Trebuie să menţionez şi episodul cu acţiunile fabricilor de stat. Tot romanul acţionar…. Superb. Există la un moment dat o instituie care se ocupă cu acele acţiuni. La conducerea acesteia erau nişte actuali potlogari, viitori oameni politici. Ce au făcut aceştia? Au vândut listele cu actionarii unora care au început să îi caute în ultimele cotloane din România, şi la noi în sat, şi au cumpărat pe nimic acţiunile, pe care, ulterior, le-au vândut unor şmecheri, aceştia obţinând procentul din AGA în aşa fel încât să poată vinde tot la fier vechi. Creierul acestei operaţiuni se află în închisoare, dar nu pentru această fapta.
Societatea a mai evoluat…. Azi nu se mai fură că pe vremuri. Atenţia hoţilor e pe resurse. interesant e faptul că nu prea îi interesează proprietatea. Îmi aduc aminte că dl Iohannis a promis că va rezolva problema proprietăţii cu privire la patrimoniu, în sensul că romanul trebuie să fie proprietar şi pe bogăţiile subsolului nu numai pe amprenta din cadastru. Şi iar am luat ţeapă. Proprietatea e o chestiune discutabilă şi relativă în societatea românescă. Aurul, pădurile, sarea, pământurile…. Aş vrea să parafrazez şi să zic: “proprietăţile românilor, cine le apară?”.
       Într-o după-amiază stăteam de vorbă cu un consătean în lunca Mureşului, vântul ne bătea vorbele înapoi în faţă. El zicea că nu e bine în România, că e greu ca ţăran, că nu are nici o speranţă. Mă întrebă de unde vine răul? Nu am putut să îi dau un răspuns uşor. I-am arată dealurile nelucrate, pline de spini, fără urmă de om şi i-am zis: când te vei hrăni, tu şi familia ta, de acolo de pe deal şi nu de la Kaufland, atunci cred că răul se va sfârşi. El mi-a răspuns: “atunci, nu mai am nici o nădejde”.

autor: MP

Leave your vote

0 points
Upvote Downvote

Total votes: 0

Upvotes: 0

Upvotes percentage: 0.000000%

Downvotes: 0

Downvotes percentage: 0.000000%

Facebook Comments

  • 781.591

Leave a Comment

Your email address will not be published.

  • 781.591

Hey there!

Sign in

Forgot password?
Close
of

Processing files…