Get new posts by email
octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
  • 781.591

Profesor cu har în vremea preocupărilor superficiale

Început de liceu, prima oră de matematică. Eu, în ultima bancă, vegetând într-o insensibilitate absolută. La un moment dat se deschide ușa și răsare o siluetă filiformă purtând o geantă mult prea mare pe umărul drept, bocanci, blugi evazați și o jachetă, cu franjuri, de culoarea verdelui-crud. În următoarele rânduri voi schița fugar imaginea unui dascăl a cărui dăruire mă face și astăzi să-mi ridic semne de întrebare.
În primă instanță, atenția mea și a colegilor a fost captată doar de look-ul nonconformist ce-l afișa cea care avea să ne fie profesoară de matematică și dirigintă timp de 4 ani.
Știți cum e prima oră cu un profesor nou. Ne este prezentată materia pe care trebuie să o parcurgem, așteptările profesorului, modul în care se vor desfășura orele de curs ș.a. Surprinzător, după ce ne-au fost aduse la cunoștință cele menționate mai sus, profesoara de matematică a început să ne vorbească de poezie, de muzică, de pictură, de manelizare, de incultură etc. Așadar, nu a fost o discuție plată, în care interlocutorii se priveau plictisiți unul pe altul, sau, eventual, priveau pereții, ci una foarte interesantă. Prima dintr-un șir lung de astfel de discuții. Observ abia acum că acea zi fusese startul zbuciumului meu interior.
Nu la multe zile după primă întâlnire, aveam să primim ca răspuns la întrebarea “dacă nu vă place muzica comercială, care este cântecul dumneavoastră preferat?”, două table cu următoarele versuri:
“Sunt un frate tânăr care crede în dreptate
Am ochi negri, dar am mâinile curate.
Iubesc pletele și ploaia și cămășile-nflorate
Nu răspun când mi se-aruncă vorbe-n spate.
(…)
Ploaia care va veni, le va potopi pe toate
Să-ncercăm să facem noi un oraș fără păcate.”
Am simți atunci un alt soi de libertate, diferită de cea pe care o percepeam eu. O vedeam cum scrie cu pasiune și parcă simțeam un vânt ce pătrundea pe nesimțite în sala de clasă, un vânt cald ce avea să aducă multe schimbări. Am văzut revoltă . Am văzut un om ce se străduia să sensibilizeze într-un alt mod o turmă de ovine.
Ne-a vorbit, în nenumărate rânduri, de “Micul Prinț”, de cea mai citită carte după Biblie, însă noi am privit-o cu dezinteres. Prin semestrul doi al clasei a IX-a, ne-a predat Parabola și, în timp ce-o desena pe tablă, ne-a întrebat cu ce ni se pare că seamană. Semăna cu un șarpe boua ce a înghițit un elefant, dar nimeni nu a schițat nicio emoție. O voce îmi urla în urechi “spune că e un șarpe boa!”, însă ceva m-a oprit. Uneori mă întreb de ce nu am zis-o. Ar fi urmat, probabil, un alt moment plin de învățăminte.
A fost și este un om ce merge contra vântului, contra sistemului găunos, un profesor cu har care nu se sfiește să spună că vrea să facă matematică cu elevii săi, nicidecum să se scufunde într-un munte de formalități, de hârțogaraie inutilă. O voi asemăna întotdeauna cu profesorul John Keating din filmul “Cercul poeților dispăruți”, film pe care l-am și văzut împreuna într-o ora de dirigenție. Am reușit să o înțeleg abia după ce am terminat liceul. O voi ține minte drept o persoană ce mi-a deschis noi orizonturi, mi-a alimentat curiozitate și mi-a fost călăuză până la începutul nebuniei. Nu spun nebunie cu sens peiorativ în acest context. Mă refer la nebunia creată de versurile lui Nichita, de muzica lui Vivaldi și a lui Moriccone, de rândurile lui Marquez și ale lui Eliade și de mulți alții.
Matematica nu s-a apropiat, totuși, de sufletul meu, deși mi-a fost predată într-un mod remarcabil cu mii de exemple, explicații și stăruințe. Acel lucru îl pun însă pe seama superficialității vârstei și a predilecției mele către litere.
Nu am mai avut ocazia să ne întâlnim de foarte mult timp. Știu că dânsa încă predă la liceul din orașul meu natal și că are elevi a căror cultură nu zace într-un somn adânc precum o făcea a noastră. Știu că este iubită și că încă trezește curiozități. Cu prima ocazie când o voi reîntâlni, nu voi mai găsi nicio scuză, nu îmi va mai fi rușine să exclam cu înflăcărare “Oh, Captain, my Captain!”
Ce-I drept, am mai întâlnit profesori fascinanți, chiar și în facultate, profesori pe care îi apreciez și despre care o să perorez mult timp. Dar altfel de sentimente mă cuprind atunci când îmi vin în minte profesorii pe care i-am întâlnit la micuțul și subestimatul liceu din Techirghiol.
Voi încheia acum parafrazând-o pe doamna dirigintă “Se spune că lotusul crește din noroi, că-n orice piatră se află un crista (…)” și adăugând faptul că-n orice școală mică și blamată se află un dascăl năvalnic în cuget și simțiri.

Autor: Zeinep Aslan

Leave your vote

0 points
Upvote Downvote

Total votes: 0

Upvotes: 0

Upvotes percentage: 0.000000%

Downvotes: 0

Downvotes percentage: 0.000000%

Facebook Comments

  • 781.591

Leave a Comment

Your email address will not be published.

  • 781.591

Hey there!

Sign in

Forgot password?
Close
of

Processing files…